joi, 10 decembrie 2009

Doua perle

Aici e numa doamne..multe doamne..toate doamne..
am cules totusi doua perle absolut geniale:
1. "Mi-a cerut cineva un crater si l-am gasit repede" .."Un ceeee???".."Un din ala care taie..".."Aaaa...un cutter..".."Da, da! un crater..aa..cuter d-ala!"
2. "La mine in familie, toti stie sa inoate"..
La un mom dat ma voi arunca pe geam..

P.S: stai linistiti! aici nu se deschide geamurile si noi toti respira aer reciclat..

marți, 8 decembrie 2009

Family Portrait

"Ce naste din pisica, soareci mananca"..
Cam asa si cu noi. Si la ce imi foloseste ca de cand eram mica m-am luptat sa nu ajung ca si parintii mei? La ce?? Cand punctul final ma aduce in acelasi loc. Oricat de multe detalii conteaza si oricat de bine imi sta sufletul in trup apare vesnica problema: banii. Si da sunt dezamagita de mine. Vroiam mai mult de la mine. Nu vreau viata asta. Am mai trait inca o data viata asta prin parintii mei. Si ma ingrozeste atat de mult incat geamul mi se pare unica solutie.
Si sunt momente in care chiar cred ca trecutul si prezentul meu nu au cum sa fie prezentul si viitorul meu, pentru ca eu am avut alt drum. Si fugind de astfel de probleme, parca si mai tare ma lovesc de ele. Nu vreau asa si nu trebuia sa iasa totul asa si ma gandesc cu teroare ca in viitor voi si eu cum sunteti voi: suflete pierdute in societate, cu copii plini de lacrimi de sperante si vise deschise. Alerg de trecutul meu pana ce nu mai pot sa respir si ma opresc sa respir si atunci cand cred ca l-am uitat iarasi mi se deruleaza incet totul. Si stau si privesc si plang de frica si teama. Imi e frica si teama ca voi fi asa si voi ajunge asa.
Citeam azi un post despre moshi craciuni si poveste de copilarie trista. Si nu imi aduc aminte de Craciun. Urasc Craciunul. Nu urasc ce reprezinta el, ci ceea ce induce el: sarbatoare de familie si veselie. Incerc din rasputeri sa imi amintesc in fiecare an cum trebuie sa fie Craciunul. Si nu stiu. Imi aduc aminte doar de prima perioada in care nu am trecut singura prin momentele de acum. Imi aduc aminte doua fete care m-au luat in brate si mi-au zis cele mai frumoase incurajari din lume si m-au obligat sa alergam pe strazi, in zapada. Atat. Imi mai aduc aminte ca prin vis de un Craciun in care ni s-a zis: "hai sa va dau cadourile pentru ca am presimtirea ca asta e ultimul Craciun petrecut impreuna". Si de atunci familia a devenit 4 segmente separate. Doua suflete si-au gasit familia in singuratate, un suflet a gasit familia intr-un alt suflet si sufletul meu rataceste degeaba in familie de prieteni buni si calzi si in lacrimi de ciuda pentru nereusita. Si atunci?? De ce sa nu fiu trista? De ce sa nu ma gandesc la piata Unirii si colinde si lacrimi? De ce sa nu ma gandesc la piata Sfatului si colinde si lacrimi? De ce in fiecare an ajung in acest punct in care imi caut sufletele mele iubite? In fiecare an ma ciocnesc de departare, neputinta si falsa fericire.
Si mos Craciun nu exista, pentru ca in fiecare an sub brad luminat nu imi gasesc sufletele mele, ci pustietate, goliciune, distanta si amintiri care sfasie pana la epuizare. Craciunul a fost pentru mine o parte din copilarie. A disparut atunci cand patru suflete si-au spus sec :"la revedere!" si de atunci ratacesc in cautare si in singuratatea unei sperante de trecut mai fericit.

I have to cover my eyes

Agonie si disperare..cam asa as numi ultimele 2 luni din acest an..
Sunt pur si simplu irecuperabila..M-ar salva acum un concediu de 2 luni in vama..hai 1 luna..
Sunt iritata si obosita..prea obosita..tot timpul obosita..in cautare disperata de asternuturi curate, piele curate si vise dulci..Ma trezesc in fiecare zi lucratoare cu acelasi gand:"de abia astept sa vina seara sa ma bag in pat"..
Mi s-a spus ca am imbatranit si nu mai sunt cum eram inainte..vesela si zglobie..
Cam cum as putea sa fiu vesela si zglobie cand dintr-un om in permanenta inconjurat de prieteni, acum pot sa numar pe degete persoanele cu care imi face cu adevarat placere sa vorbesc...M-am saturat sa tac 8 ore pe zi..m-am saturat sa vad aceleasi fete plouate si vesnic nemultumite de viata si de basescu..
Aici niciodata nu se intampla ceva cu adevarat frumos..nu se trece de la extaz la lacrimi..
E aceeasi stare..aceleasi lucruri..aceleasi problem..
Aici timpul trece greu si uneori chiar sta in loc..
Aici e totul gri inchis si niciodata roz..
Si a trecut un an..
Si vai ce n-as mai sta nicio zi..

miercuri, 2 decembrie 2009

My beautiful torture

Am scris un post intreg. Am scris explicatii si mi-am pus sufletul negru pe alb.
Am sters tot si a ramas alb.
Acum inchid ochii si ascult melodia mea de pe plaja si imi ard obrajii si ma dor lacrimile.
Daca nu ai inteles pana acum, cum pot face sa intelegi mai bine?
O sa incerc sa iau o pauza si sa nu mai scriu aici.
Dau drumul sufletului sa fuga unde o vrea el si sa se ascunda de mine.

marți, 1 decembrie 2009

Altarele iubirii

Sunt in cautare de cuvinte..tot timpul cand intru in blog sunt in cautare de cuvinte..Si pot sa zic ca imi e ciuda cand vad ca alti oameni isi gasesc mai bine cuvintele..Mi-am adus aminte de un citat dintr-o carte..de o propozitie dintr-o carte scrisa de Pavel Corut: "Se prabusesc altarele iubirii.." si mai mult de atat mintea nu mi-a procesat...
Am intrat pe google si am dat un search si am descoperit o scriere minunata...Citez:

"
Raman tintuita de poarta, cu ochii pierduti in departare, cautand singurul om pe care l-am iubit si-l iubesc. "Sunt rastignita pe altarul iubirii" imi spun si ma prabusesc in genunchi. Sangele nu-mi mai curge din palme, ci din ochi, invadandu-mi sufletul cu o furie rosie. Bietul meu suflet!! Se zbate sfasiat asemeni unei pasari ce i s-a taiat capul. Durerea sapa in mine tunele adanci, schimonosindu-mi trupul.
Ma trezesc brusc cu o durere cumplita in piept A fost un vis, dar carnea imi tremura pe oase, pana si gandurile imi tremura in creier. Parc-as fi fost cuprinsa in intregime de friguri, frigurile spaimei, ale neputintei,frigurile unei iubiri fara margini, acele friguri ce stabilesc o relatie invers proportionala intre iubire si moarte. Iubesti sau mori. Mai intai iubesti si traiesti intr-o agonie perpetua, te doare fericirea si iti place ca te doare. Te inneci cu cuvintele si le lasi sa te sugrume pana cand nu mai poti respira, ba mai mult, pana iti pierzi cunostinta. Ce mai conteaza! Esti fericit si fericirea e atunci cand te doare, e atunci cand te topesti asemeni unei lumanari,, te deformezi, dar ai sentimentul ca esti mai frumos decat inainte si chiar esti." ( Agonie - Vieru Despina Mihaela )

Si mai scriu inca o data linkul unde am descoperit scrierea pentru ca merita citita toata :

http://www.poezie.ro/index.php/prose/13898917/index.html

Te intreb pe tine soare

Cum ar fi viata noastra daca am fi singuri? Dar singuri..singuri rau. Cum ar fi viata mea fara lumea pe care o iubesc? Nu pot si nu stiu si nici nu vreau sa imi imaginez.
Ieri a fost ziua mea si a fost frumos. E frumos pentru ca in astfel de ocazii iti dai seama cata lume te apreciaza si cata lume iti e draga.
Am primit cadouri si m-am emotionat ptr ca nu stiu sa reactionez. Cred ca e o mostenire de la tata. Imi place la nebunie sa primesc cadouri dar mi se blocheaza cerebelul si raman blocata intr-un mersi mai mult sau mai putin mecanic. Ieri a fost frumos si am primit numai si numai urari de bine, dintre cele mai frumoase.
Azi e o alta zi si imi petrec ziua cu muzica si cu nucul. Ma gandeam chiar sa scriu un post cu toate persoanele mele dragi si sa le spun si lor ce muzica imi inspira si ce muzica imi da amintiri cu ei.
Dar azi nu..azi nu pot sa scriu nimic. Azi am sufletul in ceata si mintea goala. Si ma tot gandesc ce tare doare viata uneori si nucul nu zice nimic si ramane tacut si nici macar nu isi misca vreo creanga cand eu plang tacut in fata lui...


"The falling leaves drift by my window
The falling leaves of red and gold
I see your lips, the summer kisses
The sunburned hands I used to hold

Since you went away the days grow long
And soon I'll hear old winter's song
But I miss you most of all, my darling
When autumn leaves start to fall"
( Eva Cassidy - Autumn Leaves )

marți, 24 noiembrie 2009

Doamne..aoleu..vai..of of..

Cred ca inainte de anii 90, romanii purtau sau erau obligati sa isi puna mashti fericite pe fata si sa il iubeasca pe nea Nicu. ( eu nu am de unde sa stiu dar asa presupun). Nu aveau voie sa vorbeasca prea multe, stateau la cozi pentru paine, banane nu se gaseau pe piata si tot asa.
Ei bine dupa 90 a venit o mare furtuna in creierul fiecarui roman. Si in disperare de cauza si-au dat frau vorbirii si au vorbit si au tot vorbit si vorbesc si acum. Dupa ani si ani de tacere s-au trezit cu totii vorbind. Si din punctul meu de vedere, au inceput nu sa vorbeasca, ci sa se planga. Si de atunci si pana acum se arunca in noi cu noroi din toate partile, aruncam noi in noi cu noroi si totul pentru ca nu stim decat sa ne plangem. Dam vina pe autoritati si politicieni. E ca si cum vrem democratie, dar pana la urma tot cei de la conducere ar trebui sa ia decizii pentru noi si sa ne construiasca vietile.
Vrei sa nu mai fie jeg?? Pai si unde e vina lui Basescu cand tu arunci mucul de tigara pe jos si privesti cu drag copiii care se joaca fotbal cu sticle de plastic.
Vrei sa nu mai fie poluare? Pai si cu ce te ajuta Geoana? Lasa-ti masina acasa si mergi cu autobuzul si daca vrei sa fii si mai destept stinge televizorul ala inainte sa adormi si becul de pe hol.
Of Doamne..of of..aoleu..aoleu..vai vai vai vai. Stop. Punct. Semn de exclamatie. Mai mult de atat nu stim.
Nu iti place viata din Romanica si crezi ca dincolo e roz si ploua cu bani si acolo e paradis? Foarte bine! Ia-te si du-te daca tot e roz. Aaaaa...esti comod si lenes si iti place doar sa te plangi ? Pai asta e altceva! E problema ta nu e problema tarii , asa ca nu mai exagera.
M-am saturat sa ma tot plang si m-am saturat sa ii aud pe altii ca se plang. E un ciclu infinit in care cineva trebuie aratat cu degetul. Tot se intampla in jurul tau. Vezi tot si nu faci nimic si atunci de ce te plangi? Oamenii, oamenii, oamenii fac jeg si fura si tiganii dau in cap si ce stiu eu ce. Pai om esti si tu si atunci in toti oamenii, oamenii ,oamenii care fac jeg si cate si mai cate esti si tu asa ca sshhttt..ciocu mic!
Partea interesanta e ca niciodata nu am auzit oameni cu adevarat saraci sa se planga. Nu. Niciodata nu se plang cei care au prea putin. Tot timpul se plang cei care sunt prea comozi ca sa faca mai mult. Atunci cand lenea pune stapanire pe tine e mai usor sa dai vina pe PSD, PNL, PD, decat sa recunosti ca esti tampit si esti inconjurat de tampiti.
Si acum cateva intrebari ca de final de tastatura incinsa si nervi intinsi la maxim:
Cate maini ai? Si cate picioare? Ai ce manca? Ai unde dormi? La tine in casa e cald? Ai probleme grave, grave de sanatate? Familia ta are ce manca si are unde dormi? Ai macar o pereche de cizme si o haina groasa de iarna? Si daca pe langa astea imi spui ca mai si iubesti pe cineva sau ca ai multi prieteni atunci e si mai grav. Unde e dom'le tot necazu' cand tie iti e bine?? Iti e binesi ai vrea sa ai mai mult, dar nu vrei tu sa iesi din lumea ta. Foarte bine pentru tine, dar ce vina are tara si ce vina au tiganii, cu care tu probabil nu ai avut niciodata vreo divergenta, dar te-ai uitat la ProTv si ai vazut acolo.
Sunt satula de vorbarie multa si leneveala. Ai dreptul sa te plangi cand ai ajuns la capatul puterilor si ai incercat tot ce se putea si abia apoi ai dreptul sa etichetezi oameni si rase si sa acuzi tara.
Oricum, cred ca Madonna nu va uita Romanica. Cine poate uita ca un intreg public te-a huiduit in timp ce tu incercai sa sustii dreptul altei rase si sa promovezi egalitate?